Demisionar de la FCSB, Mihai Stoica a avut o perioadă de câteva săptămâni în care a ieșit din spațiul public. Fostul oficial al vicecampioanei a mărturisit că a fost nevoit să rezolve o serie de probleme personale, fără să dezvăluie care au fost acestea. Totuși, Mihai Stoica a atins în direct la DigiSport și motivele de ordin fotbalistic pentru care a renunțat să mai fie subordonatul lui Becali.
„Nu puteam să fac mare lucru. Sigur, puteam să îi zic lui Gigi să mă lase 2-3 zile sau săptămâni pentru că am o problemă personală. Dar eu am realizat că nu prea mai pot ajuta echipa prea mult. Să vă dau niște exemple. În mai nu am reușit să îl conving pe Gnohere să se opereze. Înainte nu mi se întâmpla așa ceva. Zicea că se duce la națională. S-a operat târziu„, a spus Mihai Stoica.
Fostul angajat de la FCSB, Unirea Urziceni și Oțelul a continuat: „Apoi, deja se știe discuția pe care am avut-o cu Bălașa. După meciul cu Alashkert. I-am spus doar atât: „Băi, copile! Dă-o în tribună, nu te mai complica. Că nimeni nu o să spună că ai dat-o în tribună!”. Vînă, primul meci, 4-3 cu Hermannstadt. Toată lumea entuziasmată. După meciul ăla i-am zis să renunțe la călcâie, să nu mai tragă cu talpa, că nu e la sală. Apoi a făcut greșeală după greșeală. La meciul cu Astra i-a dat-o lui Alibec și am luat gol„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER